|
Biografie Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret.
Acum trimit niste sonete
CHIFU ECATERINA
Pseudonim: SPERANȚA
CARTEA SONETELOR
SONETUL I
DORURI
Ard doruri în mine, doruri de foc,
Gândesc la viața trecută, viitoare
Mă întreb mereu de ce al meu noroc
De-l am, prinde aripi spre alții să zboare.
Iluzii ne facem mereu, tot mereu,
Credem că alții ne iubesc, dar cât doare,
Când vedem a lor înstrăinare
Și ce suferință adunam în sufletul greu.
Iubim cât trăim, căci inima noastră
Este floarea de vis, așteptând să-nflorească,
Mereu mai tandră și mai frumoasă.
Așa este viața, cu doruri și vise,
Cu înălțări și căderi, iluzii pierdute,
Dar noi renăștem după orice eșec.
SONETUL II
SENSUL VIEȚII
Mulțimea pestriță se veselește-n oraș...
Între fericire și iubire, nobilă misiune,
Eu caut un sens existenței mele iarăși,
Uit ce necazuri au trecut peste mine.
Se frânge în mine sufletul mereu,
Prin dureri și tristeți ce m-apasă din greu,
Dar trec prin viață senină mereu,
Căci port în suflet pe Dumnezeu.
Iarba verde tremură sub trandafiri,
Noi credem într-o eternă primăvară,.
Sub cerul înalt peste grădini.
Ninge cu petale peste ființele noastre...
Ne înfioară un nor sidefiu pe azur
Și sorbim infinitul cu sufletul pur.
SONETUL III
DOR
Apele cad în bazinele artezienelor,
Mi-e dor de atingerile mâinilor tale,
Iubirea mi-o iau din mângâierea lor
Vreau să-nțeleg de ce le iubesc, de ce le ador.
Nimeni nu poate să-mi dea tot ce-mi oferi tu,
Nimeni nu are atâta căldură în suflet,
Privesc munții-nalți să compar al meu dor
Ce vine din mine și se-mplinește în tine.
Mitica inimii mele este numai iubire,
Vibrația sufletului tău este numai iubire,
Trăim și iubim, sperând fericire.
Nu vrem tristețe în inimile noastre,
Nu întuneric dorim, nici dezastre,
Ci armonie și iubire sub blândele astre.
.
SONETUL IV
SUFLETUL
Am pus sufletul în palma iubitului…
El îmi spune: ”Mi-e dor de sufletul tău”
Îmi iau bucuria din ochii lui albaștri
Și vreau să-nțeleg tot dorul său.
Am pus inima în inima iubitului
El îmi cere iarăși inima mea,
Dorul lui este un dor imens,
Este dorul din lumina infinitului.
Mi-e dor de cel drag în orice clipă,
Alerg să îl văd, să îl simt aproape,
Să îmi dea puterea din iubirea lui.
Eu cer doar răbdare, îndurare,
Din marele timp aș vrea să păstrez
Frumoasele clipe de iubire și încântare.
SONETUL V
FRUMUSEȚEA MUNȚILOR
Mi-e dor de frumusețea înalților munți,
Aș vrea să pot păstra în amintire,
Lumina lor, sub razele lungi,
Când soarele se pierde-n asfințire.
Mi-e dor de verdeața înalților munți,
Căci acolo este o viață nesfârșită,
Brazii vezi îi fac mai semeți,
Noi ne înfiorăm de-ale lor frumuseți.
Să trăim în această dulce armonie
Este visul de veacuri al atâtor semeni.
Om și natură, uniți în frăție.
Dar prea rar ne este dat să ne bucurăm
De marea frumusețea a munților.
Dar de-i vedem așa frumoși, nicicând nu-i uităm.
SONETUL VI
CHIPUL TÃU
Eu te-aș întreba cum poți fi tu așa
Care este adevărata față a ta,
Ce înălțări sau dureri te pot schimba,
De nu te regăsesc nicioadată aievea?
Mă întreb cine ești, ce dorești,
Ce caută în tine atâta durere?
Cum poți tu pe alții să cucerești,
De unde atâta iubire poți să dăruiești?
Când te trezești singur, fără nimeni în jur
Nu știi că un suflet cald și pur
Îți dăruie iubire, prin timp și spațiu...
Și doruri se pierd între mine și tine
Și triști vedem cum speranțele mor...
Spernațele mor ca al nostru dor...
SONETUL VII
DISPERARE SAU IUBIRE?
Înalți rugă fierbinte, cu fața ridicată spre cer?
Sau îți strigi disperarea, când speranțele pier?
Ai mereu ochii închiși și ochii mei
Nu pot citi nimic, niciodată, în ai tăi.
Ți-aș lua durerea să o port doar eu...
Ți-aș alunga suferința, cu dorul meu...
Dar nu te pătrunzi niciodată de el,
Căci stai singur, pierdut în cugetul tău.
Nu înțeleg de ce nu mai privești în jur...
De ce pari îndepărtat de al lumii contur...
Când eu ard flacără nestinsă mereu...
Tu pari un străin de lume-aceasta
Și mă doare toată suferința ta...
Disperare sau iubire arde în tine?
SONETUL VIII
INCERTITUDINE
Nu înțeleg de ce nu privești în jur,
De ce nu observi al universului tremur...
Aș vrea să mă pătrund de focul tău...
Să ard pentru tine, un vulcan nestins mereu.
Dar tu pari prea străin, străin chiar de tine...
Mereu pierdut în gânduri... fără iubire...
Și cumplit mă doare singurătatea ta,
.Regret că nu mai pot nimica schimba.
Anii se duc, rămânem doi străini
Noi, ce-am fi putut fi mereu doar unul,
Mereu frumoși și mereu tineri.
Din depărtare, cum mai poți să auzi
Cântul inimii mele dăruit doar ție?
Și.un ocean de iubire este doar amintire...
SONETUL IX
SUFLET ÎNDURERAT
Credeai că-ți este mereu scris,
Să duci toată suferința la infinit…
Nu te-ntrista, căci timp va veni
Când Domnul te va răsplăti.
La ceea ce-i rău, să răspunzi cu iubire,
La ceea ce-i trist, să dărui fericire,
La ceea ce-i bun, răsplată să dai.
Drept/dreaptă în fața Domnului să stai!
Nu te-ntrista, căi poți încă spera
Că Domnul viața ta va schimba!
Căci vei fi fericit/ă cândva,
Cum nici nu visai tu aievea.
După furtună, iese soare,
Crede în marea schimbare!
Crede în lumina ce-apare!
Speră în cereasca binecuvântare!
Crede ca va veni dulcea alinare,
Doar trăind prin tot ce-i divin!
SONETUL X
VIAȚA CA O AMÃGIRE
Alergi spre viață, dar știi bine
Că viața-i o mare dezamăgire,
Tot ceea ce alții cred că-i fericire
Nu-i decât o mască, dincolo de fire.
Crezi că mulți îți dăruiesc iubire,
Dar nu pot dărui mai presus de sine.
Și al lor ego nu poate să dăruie
Ceea ce nu are, căci, din fire
Egocentrismul îi este mântuire.
De ce tu cauți la alții iubire,
Când Domnul, cu imensa-i dăruire,
Îți aduce mult dorita fericire ?
SONETUL XI
OBSESIE
Pe mulți, obsesia morții
Îi face atât de nefericiți…
Ei cred că le este datul sorții,
Că destinul le este pecetluit.
Ei nici nu văd cum răsar pe cale
Florile iubirii, cu dragoste și dor.
Ei nu cred că este doar o încercare,
Să vadă Domnul răbdarea lor…
Ei nu știu că această veșnică măcinare
A ființelor lor este o cale
Spre sfârșitul fără întoarcere.
Ei cred că așa sunt sortiți,
Și nu cred că este doar o încercare,
Să vadă Domnul a lor răbdare..
SONETUL XII
PRIETENIE
Singurătatea devine apăsătoare…
Tu cauți mereu un suflet pereche,
Cauți să găsești, din întâmplare
Aceea ființă ce-ți aduce alinare…
Un umăr prieten este o comoară
Rar întâlnită, binefăcătoare…
Și cauți mereu a lui alinare
Și speri că-i de la Cer îndurare…
Câte dureri aduni în tine…
Și dezamăgire după dezamăgire…
Și cazi de la mare-nălțime…
Până nu înțelegi că, doar Dumnezeu
Este marele prieten al tău,
Mereu vei suferi mari dezamăgiri.
Mai, 2009 – decembrie,.2010
|
Texte Recomandate
